TVA de 9% pentru servicii turistice avizate de MT

Secretarul de stat in Ministerul Turismului (MT), Cornel Popovici, a declarat, vineri, la Suceava, ca elaborarea proiectului de lege a turismului se afla in stadiul de finalizare, urmând ca, saptamâna viitoare, sa se organizeze ultima sedinta a Consiliului Consultativ pe aceasta tema, inainte de intrarea in dezbatere publica si apoi parlamentara.

Popovici a spus ca printre prevederile noii legi sunt prevazute, pentru investitorii in turism, facilitati fiscale pentru diferite perioade de timp, in functie de valoarea investitiilor, dar si ca TVA pentru serviciile turistice avizate de MT sa fie de 9%.

Secretarul de stat in MT a explicat ca va fi incurajat, tot prin facilitati fiscale, si segmentul pensiunilor turistice si agroturistice. Totodata, vor fi incluse in lege obligatii clare ale operatorilor in turism fata de beneficiarii serviciilor turistice.

Popovici a precizat ca aceasta lege se bucura si de sustinerea presedintelui Traian Basescu. “E o lege mult asteptata de operatorii din turism. Speram ca, prin aplicarea legii, turismul din România sa fie mult mai vizibil”, a spus Popovici.

În alta ordine de idei, Popovici a spus ca nu s-a discutat la MT despre disponibilizari de personal, având in vedere ca structura organigramei “este la limita”, cu 286 de angajati.

Sursa: Financiarul

Adaugă comentariul tău

©2007-2017 Pensiunea Balad'oR | Cazare in Bicaz Neamt | Pensiune in Bicaz Neamt | Sus